Declaratia privind beneficiarii reali amanata pana la 1 oct 2021

In ultima zi a lunii mai 2021, a fost publicata in Monitorul Oficial al Romaniei OUG 43/2021 prin care a fost amanata obligativitatea depunerii declaratiei privind beneficiarii reali pana la data de 1 octombrie 2021.

Anterior, obligatia de a depune acest document era scadenta la jumatatea lunii iunie 2021, raportat la termenul de 15 zile de la aprobarea situatiilor financiare contabile (a se intelege depunerea bilantului anual ce trebuie depus pana la finele lunii mai).

Registrele comertului de la nivelul intregii tari au fost sufocate in ultimele saptamani de aplicantii care, speriati de amenzile mari de pana la 10.000 lei, desi aveau posibilitatea sa depuna aceste declaratii si online sau prin posta, cautau consultanta si indrumare in a realiza acest demers, la oficiile de informare ale ORC din judetul in care aveau societatea inregistrata.

Depunerea declaratiei privind beneficiarii reali, va trebui facuta anual indiferent de structura unui SRL (anterior doar SRL-urile cu asociati persoane juridice aveau obligatia depunerii acestei declaratii), iar anul acesta trebuie realizata pana la data de 01.10.2021.

Astfel, problema a fost doar amanata si nu rezolvata de legiuitor. Daca doriti sa asistam in demersul de intocmire si depunere a acestui inscris, va stam la dispozitie prin intermediul sectiunii de contact a paginii noastre.

Leave a Comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Scroll to Top